Feeds:
Posts
Comments

Martha. 5

Pippilota Delikatessa se trezește mereu zâmbind, adesea scuturându-mi ursuzenia matinală cu un “Te iubesc, bucălato”.
E un ghem de bucurie copilul ăsta și îl adoră neabătut pe frățiorul-zeu, care îi răspunde nu de puține ori cu furtună. Adoră mărunțișurile, le colecționează, le grupează după algoritmi mereu fluizi, se joacă singură, inventează povești, vine mereu în fugă cu câte o îmbrățișare și e neînfricată.
Împlinește cinci ani rotunzi azi și plini de soare, ca ea, stay happy, sunshine, stay happy. Te iubește mama.
❤️💜🌸🌸🌈☀️🎂IMG_0149

Matei. 8

Am cu Blondie acesta din imagine mai multe complicități; e una anume, însă a cărei rostire ne stârnește amândurora zâmbetul și o oarecare nostalgie: Bucureștiul Vechi.

Bucureștiul Vechi e o casă (veche, foarte veche) din Bucureștiul (vechi, foarte vechi și el) în care am stat pe vremea când părul lui era parcă și mai auriu, dar e și o stare necuprinsă de bine, în care gravitam amândoi în afara orelor. Ba chiar aveam și o stradă secretă în Bucureștiul nostru Vechi: o stradă stranie, circulară, aproape fără noimă; ne ispitea mereu bucla aceea, pretindeam că avem de călătorit în timp și desenam zilnic cercul nostru senin.

Acum ascultă RHCP și joacă fotbal și îmi vine uneori să-i strig: “Hei, Blondie, we’ll always have Bucureștiul Vechi!”, dar el e deja departe, stârnește praful pe străzile generoase ale imaginației lui, iar Bucureștiul Vechi e tot acolo, ascunde cuminte în fracturile mici, infinitezimale ale zidurilor încă zdravene (dar vechi, tare vechi) poveștile pe care ni le-am spus în șoaptă, să ne creștem unul pe altul, Blondie și cu mine.

Împlinește opt ani azi, 16 aprilie.
❤️❤️❤️

P.S. Poza e a surorii Alexandra, prietenă cu Matei:)

#lamultiani #tepupamamaIMG_9458

Farewell

One hand on my suicide, and one hand on the road.

 

Pan Doktor

În loc de motto:

 

“Children are not the people of tomorrow, but are people of today. They have a right to be taken seriously, and to be treated with tenderness and respect. They should be allowed to grow into whoever they were meant to be. ‘The unknown person’ inside of them is our hope for the future.”
Janusz Korczak

 

 

  1. Uleiul de pește.

 

Janusz Korczak a fost un medic polonez care a scris literatură. A fost un asistent social care a citit povești la radio pentru copii. A fost un director de orfelinat, în vreme de pace și timp de două războaie, clădit după toate regulile unei familii extinse. A fost un educator evreu care a luptat în fiecare zi a vieții lui pentru demnitate, democrație și spirit critic în rândul comunității defavorizate extrem pe care a

îngrijit-o.

Nu uit figura unuia dintre copiii lui Korczak- un pictor octogenar, supraviețuitor, care a reușit sî fugă în Israel-  a cărui figură se luminează de câte ori îi pomenește numele și care povestește cum Korczak a fost și gardianul micilor pahare cu ulei de pește, pe care fiecare copil le înghițea în fiecare dimineață, care aveau gust de dragoste și familie și blândețe.

(Uleiul de pește transgresează și în literatură:  Mateiaș Întâiul, cu toate prerogativele sale regale, nu scapă de corvoada zilnică a înghițirii detestabilei unturi. )

 

 

  1. Democrația.

Literatura pentru copii a lui Janusz Korczak e angajată, dacă e să poarte un nume, așa cum a fost întreaga lui viață. Se spune că la scurt timp înainte să fie deportați, Korczak a regizat pentru copiii lui o piesă (în care ei erau actori) de-a lui Rabindranath Tagore, Post Office, în care urmărim zbaterile unui copil bolnav de a evada din spațiul său de suferință, un copil care moare, în cele din urmă, moartea fiind aici privită ca o eliberare din chingile unei lumi cumplit de nedrepte.

Korczak a scris și a vorbit mult despre copii și pentru copii. A avut emisiune la radio, a scris articole și cărți de specialitate despre grija pentru copiii orfani sau din medii defavorizate, dar a crezut cel mai mult în puterea terapeutică a literaturii, în empowerment, cum i-am zice poate azi. El a dat copiilor forță , demnitate și drepturi  prin literatură, prin pedagogia lui democratică, prin joc și teoriile atașamentului avant-la-lettre.

Poate cea mai cunoscută scriere a lui (sigur cea mai tradusă) este cea care a apărut și în limba română cu titlul Regele Mateiaș Întâiul. De aici plecasem în explorarea mea, voiam să aflu cu ochii și inima mea cui e de recomandat cartea asta deloc ușor de încadrat.

La intersecția între carte de aventuri și bildungsroman,  Mateiaș Întâiul e o carte atașantă, plină de umor. Primul volum se ocupă de împrejurările extraordinare în care Mateiaș ajunge ocupantul tronului, participă la un război, petrece câteva anotimpuri în tranșee, dar rămâne un copil onest , care nu știe geografie, dar e generos cu prietenii: Irenkăi îi face pe comandă o păpușă înaltă până-n tavan , iar pe amicul Felek îl proclamă (prin decret regal!) Favoritul Regelui, să aibă tovarăș de joacă prin preajmă.

Firește că nu-i ia prea mult să se dumirească ce e cu condusul țării și începe să facă reforme:

„Una dintre clădirile parlamentului era destinată deputaților-oameni mari, cealaltă era proiectată pentru copii. În parlamentul copiilor totul era croit pe măsura lor : clanțele de la uși erau mai joase, ca până și deputații cei mai mici să poată deschide singuri ușile, scaunele erau și ele mici, ca să nu le atârne picioarele, ferestrele, de asemenea, ca să se poată zgâi pe străzi, când ședințele erau mai plictisitoare.”

În al doilea volum, Mateiaș e luat prizonier, exilat pe o insulă pustie, nevoit să își pună întrebări filosofice, descoperă liniștea și natura și în cele din urmă moare( în urma unui accident).

Cartea e pentru oameni mari, dar și pentru oameni mici, poate măcar un ecou al ei ar trebui să ajungă și la copii, dacă nu întreaga poveste, poate învelită într-o mantie magică, cu anumite ascunzișuri, care să îi mascheze cel puțin o vreme zonele mai colțuroase și de nepovestit.

 

 

  1. Libertatea.

 

Copiii lui Korczak au învățat,  într-o epocă în care istoria n-a ținut cu ei niște lecții aproape de necrezut pentru noi, observatorii înduioșați de secol XXI.

Copiii din orfelinatul pentru copii evrei condus de el își puseseră cap la cap un tribunal, în fața căruia toți, inclusiv adulții erau egali. Judecătorii erau aleși din rândurile copiilor și erau supuși realegerii odată la trei luni. Toți își puteau aduce supărările și nedreptățile în fața judecătorului și puteau nădăjdui la o judecată dreaptă. Copiii învățau despre drepturi și aveau drepturi.

Poate marcând prima astfel de aventură în istoria jurnalismului, Korczak a fondat și un ziar, extrem de popular, numit Mica Revistă, creat, editat și redactat în întregime  de copii, cu corespondenți copii, care trimiteau subiecte din întreaga țară.

În familia extinsă care era orfelinatul, nu exista personal de îngrijire. Copiii mari aveau grijă de copiii mici, făceau cu rândul și le serveau masa, fiecare copil avea propriile lui mici sarcini.

 

 

 

 

  1. Agonia

În 1878 se naște la Varșovia Henryk Goldszmit (care adoptă pseudonimul literar de Janusz Korczak).

În 1939 Polonia e ocupată de Germania.

La 22 iulie 1942 începe deportarea masivă a locuitorilor ghetto-ului din Varșovia. În următoarele 52 de zile, până la 12 septembrie 1942 , 300.000 de oameni sunt transportați către Treblinka, lagărul morții.

Korczak primește zeci de oferte de a fi salvat, le refuză pe toate.

La 6 august 1942, Janusz Korczak pornește în marș către Treblinka, alături de cei 200 de copii din orfelinat.  Merg câte patru, ținându-se de mână, purtând cele mai bune hăinuțe și câte o păpușă în mână. După această dată, istoria nu mai consemnează nimic despre soarta lor , dar soarta celor care au ajuns la Treblinka a fost una singură.

În Polonia, în timpul celui de-al doilea război mondial, peste 90% din populația evreiască a fost ucisă. Există estimări conform cărora între 40.000 și 120.000 de evrei au supraviețuit ocupației, ascunși fie în păduri, fie în gospodării, în ciuda pedepsei cu moartea instituită de naziști.

În jur de 1.000.000 de polonezi au participat, sub o formă sau alta la ajutorul acordat populației evreiești.

În jur de 50.000 de oameni au murit în Polonia, ucise de germani pentru a-i fi ajutat pe evrei.

E foarte greu de împărtășit povestea. Citeam în lunile astea în care am tot conviețuit cu ea lucrarea unei americance care a citit și scris mult  pe temă. Îl citează la un moment dat și pe Csezlaw Milosz- poetul – care afirmă că a adopta poziția de observator în fața unor oameni care mor e lipsit de onestitate  și în cele din urmă imoral. Ea vorbește despre cum Irene Sendler, ea însăși o eroină cvasi-anonimă, care de una singură a reușit să salveze 2500 de copii evrei petrece cu privirea cumplita paradă , la 6 august 1942, a copiilor care mergeau spre moarte însoțiți de cuvintele optimiste ale bunului doctor Korczak.

Nu îmi închipui nici acum cum de inimile noastre, ale martorilor nu s-au frânt. Cum de ne-au rămas întregi, așa cum și gândurile noastre sunt, până în ziua de azi, de neînțeles pentru vreun om obișnuit. „

 

 

Post scriptum

Conceptul  novator al lui Korczak despre educaţie a devenit un fundament pentru Convenția ONU cu privire la drepturile copilului.

Drepturile copilului cuprind, printre altele, dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu membrii familiei, dreptul de a primi o educație în condiții nediscriminatorii și dreptul de a fi protejat împotriva exploatării. Ele sunt statuate prin Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din anul 1989, care a fost ratificată de majoritatea țărilor din lume. ONU, prin Comitetul pentru Drepturile Copilului, recomandă fiecărei țări convocarea unei autorități publice, echivalentă Avocatului Poporului, dedicată exclusiv ocrotirii drepturilor copilului. O astfel de instituție ființează în 43 de state; deocamdată România nu se numără printre ele.

 

Alte lucruri rostite pe temă:

 

1.http://www.theguardian.com/books/2011/apr/09/eva-hoffman-my-hero-janusz-korczak

2.http://chgs.umn.edu/museum/responses/hergeth/bio.html

  1. http://www.nytimes.com/1986/07/20/books/children-s-books-066986.html
  2. http://bookhaven.stanford.edu/2011/05/korczak-in-warsaw-i-do-not-know-why-our-hearts-did-not-break/

5.http://www.npr.org/player/v2/mediaPlayer.html?action=1&t=1&islist=false&id=7669479&m=7683683

  1. http://www.observatorcultural.ro/articol/janusz-korczak-un-excelent-pedagog-o-personalitate-tragica-a-istoriei-poloniei-2/

 

  1. Primo Levi, „The drowned and the saved”
  2. http://www.muzeulbucurestiului.ro/expozi%C5%A3ia-%E2%80%9Esamaritenii-din-markowa%E2%80%9D-la-palatul-su%C5%A3u.html
  3. http://www.polin.pl/en/kingmatt

 

 

Filme, mai lungi sau mai scurte:

 

  1. https://www.youtube.com/watch?v=5nrDWJVOscA – survivor story
  2. https://www.youtube.com/watch?v=jq_WUJ5oWjo –survivor story
  3. https://www.youtube.com/watch?v=iG0GFBjdeA0 – Wajda-Korczak

 

Cele trei  cărți apărute la noi:

 

  1. http://www.elefant.ro/carti/carti-pentru-copii/grupe-de-varsta/viii-iii-ani/regele-mateias-intaiul-213181.html
  2. http://www.elefant.ro/carti/carti-pentru-copii/povesti-povestiri/regele-mateias-pe-insula-pustie-217119.html
  3. http://www.curteaveche.ro/cum-iubesti-un-copil.html

 

 

 

poza 1

Geamăna

IMG_1741

 

Să vorbim în șoaptă.
Umanitatea are adesea aspectul unui cor în derivă, zice Pleșu în Despre îngeri. Câtă agitație dizarmonică în preajma ierarhiilor cerești, chiar. Precis că întâmplările de aici își au un ecou sonor dincolo, se sparg în mii de cioburi în urechi îngerești. Deunăzi citeam despre o boală rară, cu nume împrumutat aproape anestezic din mitologie: Sindromul Ondinei; carevasăzică, alunecând în somn, copilul uită să respire și poate să alunece dincolo, în moarte.
Uneori mă gândesc că Dumnezeu ar fi făcut bine să ne dea tuturor șansa unei singure, prime șoapte; să ne vomităm întreaga taină într-o singură, imensă șoaptă , iar restul de cuvinte să le purtăm în spinare, sau complice, în priviri.
E prea mult zgomot.
Să mai vorbim și în șoaptă.

 

Point of reference

image.jpeg